Melomania

Muzici pentru mari si mici, prichindei, dar si bunici

stres tratat cu muzici

Săptămâna asta a avut şi are efect de tornadă în capul meu.
Între termene limită, învăţat pentru examen, 0 timp liber, confecţionat nimicuri pentru târg (mai multe pe larg altă dată, dar să zicem că din când în când mai muncesc sau mai bine zis îmi întreţin o pasiune şi făcând chestii care au legătură cu asta) am avut totuşi bunăvoinţa, puterea şi mai ales plăcerea, să ascult muzică.

Muzică antistres.
Pentru mine asta se rezumă nu neapărat la chestii lente, nu ştiu de ce lumea asociază doar linia melodică lentă cu relaxarea. Există şi alte genuri muzicale care s-ar descurca cel puţin la fel de bine să relaxeze tensiunea craniană şi eventual să te facă să uiţi de griji…măcar pentru 3 minute. Da, muzica antistres trebuie să fie cât de cât lipsită de bass puternic. Dar nu şi de ritm neapărat.

Şi asociind ceva mâncărică pentru urechiuşe şi sufleţel cu una bucată relaxare fizică (să zicem o baie lungă) urmată de ceva mâncărică pentru burtică (să zicem nişte baclavale) parcă deja te simţi mai bine. Eu mă simt mai bine. Să dăm drumul la muzici zic!

Prima e pusă aici mai mult pentru ritm. Şi pentru că mi-a intrat în cap.

Pentru că pe mine mă relaxează chitara, să intre in scenă regretatul John Lee Hooker (Santana e bonus).

Leave a Reply

XHTML: You can use these tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Spam Protection by WP-SpamFree