Melomania

Muzici pentru mari si mici, prichindei, dar si bunici

trist

Când mori, pentru un scurt moment, pentru puțini o eternitate, pentru cei mai mulți nici cât o ediție de știri, se naște așa un fel de vâlvă..”auzi băh…a murit ăla..și era tânăr”. De la Monroe la Kobain și Lennon…toți au trecut prin vânzări post-mortem record. Că nah, după ce mori, ai un ultim puseu de celebritate. De celebru, rămâi celebru și după, dar îți iau locul altele…rămâi undeva în umbră.

Unii rămân cu atâta. Alții o iau ca pe-o modă și snobismul îi face să se afișeze cu tricouri cu Michael Jackson deși nu l-au mai ascultat de cel puțin un deceniu. Ba l-au făcut și pedofil. Dar DUPĂ! După, rămâne un idol prăfuit…Cât de des mai dau ăștia de la Utv, KissTv și alte posturi cu profil muzical de mare interes pentru puberii aflați în plină evoluție a culturii lor muzicale, un videoclip cu Sinatra de exemplu. Păi de ce să dea…că e mort de mult. Aș zice că ține de profilul postului respectiv. Dar nu văd pe Utv nici videoclipuri cu TLC, cu Aaliah, Notorious BIG sau 2Pac. Sau poate nu mă uit eu atât de des. Au dat cu Michael Jackson. Că era la modă. Dacă ar muri Beyonce ar băga și cu ea un maraton vro 2 luni după care s-ar liniști apele.

Jimi Hendrix are un album post mortem apărut anul ăsta (Valleys of Neptune), și în afară de VH1…n-am văzut să apară pe undeva videoclipul lui (Bleeding Heart). Și chiar și acolo apare prea rar, că e mai mișto ultima jenă a Rihannei. Așa că o să intru aici să-l revăd. Asta când nu ascult la căști.

La mine-n cap n-a murit nimeni. Toți trăiesc și se perindă pe rând…de la Janis Joplin la Michael Hutchence și Otis Redding. Nu știu cum de încap atâția, uneori îi mai încurc. Uit altele, dar de ei nu.
Și respect pentru cei care cred că Elvis încă trăiește undeva pe lună! :)

Leave a Reply

XHTML: You can use these tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Spam Protection by WP-SpamFree