L’Via L’Viaquez
Jul 30, 2010 Rock
Ieri m-am pus pe șters de praf albume uitate. Și uite-așa…răsfoind printre cele 1001 de albume de ascultat într-o viață, am avut o “viziune”. Nu le-am răsfoit live, chiar dacă am cartea acasă pe raft. Dar aveam ceva timp liber pe-aici (nu acasă) și am dat de arhiva frumos făurită a celor de la radio3net.
De văzut www.radio3net.ro, e chiar șmecherie.
Revenind…am dat peste The Mars Volta, mix de rock progresiv cu alte nebuneli psihedelice aș zice eu. Dar originale. De-Loused in the Comatorium e printre albumele 1001. E nais, e un sound aparte. Dar eu am mai căutat…și am dat peste al doilea album, lansat în 2005. M-a surprins mai mult, a mișcat ceva pe sub piele…s-a vârât mai adânc în creier, s-a mulat mai tare pe simțuri. Și pentru x minute, ceva în mine a cântat și dansat. Mix de nou și vechi, de Led Zeppelin cu RHCP … sau nu știu cum să-l descriu. Și dacă tot am fost pe meleaguri spaniole lately, mi-a rămas aici între doi neuroni, melodia asta.
Frances the Mute ( 2005 ) – L’Via L’Viaquez
trist
Când mori, pentru un scurt moment, pentru puțini o eternitate, pentru cei mai mulți nici cât o ediție de știri, se naște așa un fel de vâlvă..”auzi băh…a murit ăla..și era tânăr”. De la Monroe la Kobain și Lennon…toți au trecut prin vânzări post-mortem record. Că nah, după ce mori, ai un ultim puseu de celebritate. De celebru, rămâi celebru și după, dar îți iau locul altele…rămâi undeva în umbră.
Unii rămân cu atâta. Alții o iau ca pe-o modă și snobismul îi face să se afișeze cu tricouri cu Michael Jackson deși nu l-au mai ascultat de cel puțin un deceniu. Ba l-au făcut și pedofil. Dar DUPĂ! După, rămâne un idol prăfuit…Cât de des mai dau ăștia de la Utv, KissTv și alte posturi cu profil muzical de mare interes pentru puberii aflați în plină evoluție a culturii lor muzicale, un videoclip cu Sinatra de exemplu. Păi de ce să dea…că e mort de mult. Aș zice că ține de profilul postului respectiv. Dar nu văd pe Utv nici videoclipuri cu TLC, cu Aaliah, Notorious BIG sau 2Pac. Sau poate nu mă uit eu atât de des. Au dat cu Michael Jackson. Că era la modă. Dacă ar muri Beyonce ar băga și cu ea un maraton vro 2 luni după care s-ar liniști apele.
Jimi Hendrix are un album post mortem apărut anul ăsta (Valleys of Neptune), și în afară de VH1…n-am văzut să apară pe undeva videoclipul lui (Bleeding Heart). Și chiar și acolo apare prea rar, că e mai mișto ultima jenă a Rihannei. Așa că o să intru aici să-l revăd. Asta când nu ascult la căști.
La mine-n cap n-a murit nimeni. Toți trăiesc și se perindă pe rând…de la Janis Joplin la Michael Hutchence și Otis Redding. Nu știu cum de încap atâția, uneori îi mai încurc. Uit altele, dar de ei nu.
Și respect pentru cei care cred că Elvis încă trăiește undeva pe lună! :)
Tags: Jimi Hendrix, muzica nemuritoare, Oldies
John’s scrapbook of madness
Dec 8, 2009 Oldies, Pop, Rock, un video pe zi
Domnul John …
Oricât de drogat s-ar zice că era, sub aparenta lui neglijenţă se ascundeau idei de geniu.
Oricât de prea flower-power şi neconvenţională era atitudinea lui, n-a fost niciodată un paria şi fanii l-au iubit.
Oricât de idealiste ar fi fost gândurile lui (and i quote “Imagine“) lumea n-a încetat vreodată să spere că la un moment dat…chiar aşa va fi.
Şi nu în ultimul rând, John Lennon şi-a iubit nevasta. Nici un dubiu în privinţa asta. Oricât de mult rău i se atribuie ei pentru destrămarea Beatles, el a iubit-o. N-o fi fost degeaba.
În 1980 s-a lansat Double Fantasy, un album “dublu” pentru că Yoko şi-a încercat şi ea talentul cvasimuzical atribuindu-i câteva dintre piesele sale (vezi Kiss kiss kiss unde mimează şi ea un orgasm…sau mai ştii, o fi pe bune).
De reţinut doar ce spunea John: “I hope [when I'm 64] we are a nice old couple living off the coast of Ireland or something like that, looking at our scrapbook of madness”.
E inutil să mai aduc aminte că la câteva zile după lansarea Double Fantasy John a fost ucis.
Azi se împlinesc 29 de ani de când nu mai e fizic printre noi. Dar cu fiecare melodie de-a lăsat-o în urmă, se ştie că trăieşte.
Azi am (re)ascultat primul single de pe acest ultim album al lui, (cât de ironic) “Just like starting over”…
Rămân la impresia mea: de iubire ca asta ar trebui să aibă parte toată lumea, e de nelipsit într-o viaţă de om…fie ea oricât de scurtă. John a avut-o. Eu încă o am, I’m writing my own scrapbook of madness :)
Tags: Beatles, John Lennon, Yoko
balada W.A.S.P.
Dec 7, 2009 Rock, un video pe zi
W.A.S.P. – album “The Crimson Idol”, 1992
Povestea albumului are, conform declaraţiilor trupei, o oarece însemnătate. A durat trei ani finalizarea lui, fiind înregistrat mai întâi ca album solo al lui Blackie Lawless (care, sub un fel de presiune a fanilor, l-a lansat sub numele trupei). Spune povestea unui “rock star” ficţional numit Jonathan Steel. Mă rog…povestea e oarecum penibilă şi emo-ish, nu merită să aberez pe tema ei. Vroiam să mă opresc doar asupra unei piese de pe album.
Am pe mp3 player un fel de best-of W.A.S.P.. Şi nu ştiu, o fi piticul meu cântăreţ oranj cam melancolic, dar de ceva vreme încoace tot sare, cel puţin de 2-3 ori pe zi (în funcţie de cât de des am ocazia/timpul s-aud ce-mi fredonează) pe o anume melodie. Care, dacă-mi e cântată când sunt singurică, îmi zburleşte câteodată puful de pe mâini. Pentru că e caldă, dar nu foarte, că la unele acorduri mă trec fiori … “it gives me the chills” ca să zic aşa. Pentru că mi se face dor de persoana cea mai dragă mie şi care-mi e alături mereu. Pentru că e … cam cea mai frumoasă baladă a lor, şi chiar dacă nu e Def Leppard, e cu siguranţă în topul meu de balade rock din epoca glam.
So “don’t let me go cause all I am
You hold in your hands, and hold me…”
Greatest Skunk
Dec 6, 2009 Alternative, Rock, un video pe zi
Azi am dat peste un video de la o trupă dragă mie, azi am ascultat o voce de care aş putea zice că-mi era dor. Ţin minte primul videoclip pe care l-am văzut de la ei…era de la Weak.
Skunk Anansie a avut mai întotdeauna versuri care să spună ceva. În mare parte, aş putea spune că omul de le-a scris a trecut prin multe dezamăgiri…aceeaşi temă tristă a persoanei rănite sau trădate…
Totuşi nu asta m-a făcut să mă opresc la melodia asta azi.
Skunk Anansie n-a mai scos ca trupă ceva nou de multă vreme, cred că de vreo 10 ani, timp în care Skin s-a lansat solo, a mai făcut şi câte-un duet pe ici pe colo…Oricum, părerea mea e că n-a reuşit pe cont propriu să “sune” la fel cum a reuşit cu formaţia. Ca dovadă a ce face anturajul din om …
As fi putut sa vorbesc de Hedonism, de Charlie Big Potato si de Brazen(Weep) – favorita mea. Dar m-am oprit la single-ul asta pentru ca e mai necunoscut. E lansat acum cu ocazia aparitiei pe piata a unui album de Greatest Hits, care s-a lasat atat de mult asteptat.
Da, sunt datoare pentru ieri cu un videoclip, a fost zi de luat cadouri, cred că e scuzabil :)
Poate până la sfârşitul zilei mai găsesc ceva care să merite. Până acum n-am avut prea mult succes, nu ştiu ce s-a întâmplat de am dat mai mult peste rebuturi, plus că toată ziua mi-a cântat în creieraş aceeaşi melodie de vineri. Shoes…shoes…
Tribut
Da…nu e dimineaţă, e înspre noapte deja, dar tot îmi arde buza.
De vreo două săptămâni nu mai am voie să beau cafea…e trist…parcă aş fi lovită în fiecare dimineaţă cu un ciomag din ăla de cauciuc umplut cu aer în cap…în repetate rânduri…Parcă mi-o închipui pe Fran Drescher mânuind dibace unealta mai sus descrisă, ţintindu-mi tărtăcuţa şi aplicându-mi câte-o mângâiere “suavă” o dată la 2-3 secunde…Şi în timpul ăsta ea râde…
Parcă s-a dus naibii savoarea dimineţii…şi prânzului uneori…
Şi nu e vorba că nu pot sta trează, cafeaua n-are niciun efect “energizant” la cât de calmă ca o mămăligă sunt eu…pur şi simplu…lipseşte.
Şi ca să-mi mai treacă…şi ca să mă amăgesc măcar cu senzaţii auditive…Ăsta e tributul meu către substanţa numită cafeină.
Bob Dylan, Desire, Columbia Records, Ianuarie 1976
Bob Dylan - One more cup of coffee
Mike si ai lui mecanici…Beggar on a Beach of Gold, Martie 1995 (Asta contine si “Over my shoulder“)
Mike & The Mechanics - Another cup of coffee
The Cranberries, Album omonim, Aprilie 2007
The Cranberries - Wake up and smell the coffee
Aaahhh…feeling the overdose already…
Hello again…world!
Hei hei hei …
M-am intors…mai exact am luat-o de la capat. Si pentru ca sunt la tema asta, toata ziua mi-a rasunat in capsor melodia asta.
De pe albumul Celelalte Cuvinte (1987) marca Electrecord, versuri Marcel Breazu …
Celelalte Cuvinte - Un sfirsit e un inceput
revenire
Jun 25, 2008 Alternative, Rock
The Verve e pe cale sa lanseze un nou album pe 18 august. Ca sa nu ne lase sa asteptam atata, ne-a servit o portie de single zilele astea..Cica “Love is Noise”. Si eu ii cred. Incepi sa asculti si zici ca au dresat niste ciori sa croncane pe fundal :) single-ul se salveaza pe parcurs insa..
Ne bucuram ca formatia s-a re-re-unit pentru a nu mai stiu cata oara, dupa spusele lor..”We are getting back together for the joy of music”.
Poate de data asta the joy o sa-i tina mai mult.
funny then and now :)
May 29, 2008 Heavy Metal, Rock
The Darkness nu mai exista..a tinut povestea lor 3 ani si tot atatea albume.Era ceva de genul :
cica era un fel de glam rock, Justin Hawkins clar si-a pus amprenta pana sa dea bolile alcoolului si drogurilor peste el..dupa el, restul membrilor au format trupa Stone Gods, care are un sound in genul ce urmeaza :
i can only laugh..nu uitati sa ardeti vrajitoarea, vorba cantecului..
i just wanna rock
May 29, 2008 Instrumental, Rock
Joe Satriani..Professor Satchafunkilus and the Musterion of Rock …
cum ajung acasa fac o infuzie de albume de instrumental rock, am zis!
in rest..speachless..