Iar iarna
Dec 9, 2009 Neobişnuite, Româneşti, Soul, un video pe zi
Zi mohorâtă azi, a venit iarna pe bune de data asta. Mă ciupeşte gerul de nas. Plouă dar nu văd când cerne ploaia, deşi pe jos, pe stradă, e ud. E umed peste tot. Şi aer, şi podea, şi tot e ud. Şi cerul e ud, pare plin de zoaie, de apă murdară, ca atunci când îţi speli ghetele de noroi. Şi încheieturile-mi sunt umede, articulaţiile toate, le simt cum scârţâie, cum ruginesc.
Nu înţeleg vorba asta cu “e vreme de stat în casă şi făcut copii” … de ce ai vrea să-ţi faci copiii pe o vreme ca asta. N-au şi ei dreptul la o zi însorită? Şi ce i-ai zice când o fi şi el mare şi poate ar vrea să ştie? “băi, era naşpa afară şi mă plictiseam şi-am zis că…why not, hai să te concep, altceva mai bun de făcut n-aveam.” Asta e vreme de dormit, punct. Şi poate de uitat la filme…
În mod cert, e vreme de ascultat muzici lente. N-am mai vorbit de mult de ceva românesc. Am dat azi peste câteva melodii de vreme nasoală, de meditat…de stat şi citit o carte în vreme ce asculţi…sau pur şi simplu să închizi ochii şi s-o simţi în timpane pe tanti Alexandrina Hrisov.
Oamenii ăştia din Republica Moldova au talent. Sau nah, sunt originali într-un fel sau altul. Nu-mi mai aduc aminte care să fi fost ultima apariţie românească pură non-kitsch care să-mi fi sărit în ochi. Sau în urechi. Sau măcar să fi fost mediatizată (vezi O-Zone).
Tanti Alexandrina e fata care merge pe jos…scrie versuri, pictează, şi mai şi cântă. Şi sună a Tori Amos. Şi influenţe PJ Harvey sau chiar Morcheeba. Deşi e diferită. Încă are accentul ăla dulce. Are versuri frumoase. Are şi-un album, Omul de lut , aprilie 2009. (“Om de lut este copilul meu, un copil frumos şi sănătos, gingaş, mai mult bemol decât major, rafinat şi expresiv. Inima omului de lut bate în ritmuri de jazz, soul, funk, electropop. Omul de lut va cânta despre drum, zbor, căutari, vapoare şi mare, avioane şi ochi verzi, despre dor şi insomnie, flori şi nervi, Zorro şi Făt-Frumos… iubire şi cosmos, femei, ploaie şi vânt, despre Rege şi Regină” zice ea).
Are şi-un videoclip, la Printre flori. Poartă în loc de fundiţe în păr, un vinil. Are pantofi aurii, cu măşti, care nu par urâţi. Da, e muzică de iarnă.
Vezi şi Numai tu. Special pentru “ochii tăi verzi”.
John’s scrapbook of madness
Dec 8, 2009 Oldies, Pop, Rock, un video pe zi
Domnul John …
Oricât de drogat s-ar zice că era, sub aparenta lui neglijenţă se ascundeau idei de geniu.
Oricât de prea flower-power şi neconvenţională era atitudinea lui, n-a fost niciodată un paria şi fanii l-au iubit.
Oricât de idealiste ar fi fost gândurile lui (and i quote “Imagine“) lumea n-a încetat vreodată să spere că la un moment dat…chiar aşa va fi.
Şi nu în ultimul rând, John Lennon şi-a iubit nevasta. Nici un dubiu în privinţa asta. Oricât de mult rău i se atribuie ei pentru destrămarea Beatles, el a iubit-o. N-o fi fost degeaba.
În 1980 s-a lansat Double Fantasy, un album “dublu” pentru că Yoko şi-a încercat şi ea talentul cvasimuzical atribuindu-i câteva dintre piesele sale (vezi Kiss kiss kiss unde mimează şi ea un orgasm…sau mai ştii, o fi pe bune).
De reţinut doar ce spunea John: “I hope [when I'm 64] we are a nice old couple living off the coast of Ireland or something like that, looking at our scrapbook of madness”.
E inutil să mai aduc aminte că la câteva zile după lansarea Double Fantasy John a fost ucis.
Azi se împlinesc 29 de ani de când nu mai e fizic printre noi. Dar cu fiecare melodie de-a lăsat-o în urmă, se ştie că trăieşte.
Azi am (re)ascultat primul single de pe acest ultim album al lui, (cât de ironic) “Just like starting over”…
Rămân la impresia mea: de iubire ca asta ar trebui să aibă parte toată lumea, e de nelipsit într-o viaţă de om…fie ea oricât de scurtă. John a avut-o. Eu încă o am, I’m writing my own scrapbook of madness :)
Tags: Beatles, John Lennon, Yoko
balada W.A.S.P.
Dec 7, 2009 Rock, un video pe zi
W.A.S.P. – album “The Crimson Idol”, 1992
Povestea albumului are, conform declaraţiilor trupei, o oarece însemnătate. A durat trei ani finalizarea lui, fiind înregistrat mai întâi ca album solo al lui Blackie Lawless (care, sub un fel de presiune a fanilor, l-a lansat sub numele trupei). Spune povestea unui “rock star” ficţional numit Jonathan Steel. Mă rog…povestea e oarecum penibilă şi emo-ish, nu merită să aberez pe tema ei. Vroiam să mă opresc doar asupra unei piese de pe album.
Am pe mp3 player un fel de best-of W.A.S.P.. Şi nu ştiu, o fi piticul meu cântăreţ oranj cam melancolic, dar de ceva vreme încoace tot sare, cel puţin de 2-3 ori pe zi (în funcţie de cât de des am ocazia/timpul s-aud ce-mi fredonează) pe o anume melodie. Care, dacă-mi e cântată când sunt singurică, îmi zburleşte câteodată puful de pe mâini. Pentru că e caldă, dar nu foarte, că la unele acorduri mă trec fiori … “it gives me the chills” ca să zic aşa. Pentru că mi se face dor de persoana cea mai dragă mie şi care-mi e alături mereu. Pentru că e … cam cea mai frumoasă baladă a lor, şi chiar dacă nu e Def Leppard, e cu siguranţă în topul meu de balade rock din epoca glam.
So “don’t let me go cause all I am
You hold in your hands, and hold me…”
Greatest Skunk
Dec 6, 2009 Alternative, Rock, un video pe zi
Azi am dat peste un video de la o trupă dragă mie, azi am ascultat o voce de care aş putea zice că-mi era dor. Ţin minte primul videoclip pe care l-am văzut de la ei…era de la Weak.
Skunk Anansie a avut mai întotdeauna versuri care să spună ceva. În mare parte, aş putea spune că omul de le-a scris a trecut prin multe dezamăgiri…aceeaşi temă tristă a persoanei rănite sau trădate…
Totuşi nu asta m-a făcut să mă opresc la melodia asta azi.
Skunk Anansie n-a mai scos ca trupă ceva nou de multă vreme, cred că de vreo 10 ani, timp în care Skin s-a lansat solo, a mai făcut şi câte-un duet pe ici pe colo…Oricum, părerea mea e că n-a reuşit pe cont propriu să “sune” la fel cum a reuşit cu formaţia. Ca dovadă a ce face anturajul din om …
As fi putut sa vorbesc de Hedonism, de Charlie Big Potato si de Brazen(Weep) – favorita mea. Dar m-am oprit la single-ul asta pentru ca e mai necunoscut. E lansat acum cu ocazia aparitiei pe piata a unui album de Greatest Hits, care s-a lasat atat de mult asteptat.
Da, sunt datoare pentru ieri cu un videoclip, a fost zi de luat cadouri, cred că e scuzabil :)
Poate până la sfârşitul zilei mai găsesc ceva care să merite. Până acum n-am avut prea mult succes, nu ştiu ce s-a întâmplat de am dat mai mult peste rebuturi, plus că toată ziua mi-a cântat în creieraş aceeaşi melodie de vineri. Shoes…shoes…
shoes… that’s what u gotta choose
Dec 4, 2009 Blues, un video pe zi
Începând de azi, ca să nu pară că nu-s deloc activă din punct de vedere muzical, lansez o nouă categorie: un video pe zi.
Da, probabil cu timpul videoclipurile nu vor mai fi disponibile la adresa publicată aici, la fel cum s-a întâmplat şi cu postările mele mai vechi. Dar sper să reuşesc să le “reîmprospătez” cât de des posibil!
Vă las cu un clip care…oficial vorbind…nu ştiu dacă a fost lansat vreodată.
E un cântec pe care Paul McCartney l-a compus “on the spot” la un interviu de promovare al albumului sau “Memory Almost Full” din 2007. Pur şi simplu, o tanti l-a întrebat…poţi să-mi compui acum un cântec? şi el a zis…pe ce temă să fie? Iar ea a spus “pantofi”.
Paul McCartney e poet, orice s-ar zice…chiar şi la comandă :)
We shall sing the blues till we find our shoes…Enjoy!
Tags: Beatles, Paul McCartney